Stiu ca o sa par o plangacioasa care se asteapta ca in Londra sa fie soare, cald si cer senin. Dar nu mai pot. Trebuie s-o zic. E frig. E extreeemmm de frig. Bate un vant puternic si rece, care pare sa nu intre in pauze. Never. Ever. Poate doar in prelungiri. Pornim spre metrou. Semiadormiti, infrigurati, cu gecile inchise pana sus, cu glugile trase pana pe ochi, asteptam. Sa vina metroul. Ne urcam in metrou, ne mai descretim fruntile si urmarim cu atentie sa nu ratam statia Green Park. “Overcrowded.” Poftim? “Overcrowded” Asta se auzea in difuzoare. Am trecut de Green Park, pe motiv ca metroul nu opreste acolo. Opreste la urmatoarea statie. Ce a fost asta? Ne intrebam amandoi. In fine. Hai sa coboram si sa luam alt metrou. Sa ne intoarcem o statie. Spre Green Park. 2 minute mai tarziu vine metroul. V-am spsu ca sunt cea mai incantata de orarul metrourilor londoneze? Sunt ceas elvetian. Cel mai mult am asteptat un metrou 2 minute. 2 minute pe ceas. Revenind. Luam alt metrou si ne intoarcem spre Green Park. “Overcrowded”. Great. Just great. “Mind the gap” a fost detronat pentru cateva minute. Nici un metrou nu opreste in Green Park. Motivul? Am reusit performanta sa ne sincronizam cu valurile uriase de protestari care la ora 12 fix aveau “intalnire” in Green Park, in apropiere de palatul Buckingam. Bun. Asta este. Eram speriati. Foarte. In subteran, cu sute de oameni roind in jurul nostru, tot ce ne doream era sa iesim cat mai repede. In momente ca acestea, creierul tau face cele mai apocaliptice scenarii. Foarte creativ. 15 minute mai tarziu am reusit sa iesim din metrou. O mare de oameni, pancarde, steaguri ale Uniunii Europene si Frantei, copii, batrani, grupuri organizate, ghizi. Da. Erau ghizi pentru grupurile pierdute prin parc. Ca niste ghizi turistici. Doar ca ei nu aveau umbreluta. Aveau steagul Uniunii Europene si pancarde personalizate. Erau cu totii pasnici, dar veneau din toate directiile. Toata Londra parea sa isi fi dat intalnire in Green Park. Militau pentru ramanerea in Uniunea Europeana intr-un mod pasnic, cu muzica, fotografi asezati strategic in fiecare coltisor. Se pare ca a fost cel mai mare protest de pana cum. Peste un milion de participanti. Ne-a cam luat cu fiori. Am stat si noi cateva minute, i-am fotografiat si am zis ca mai bine plecam. Pentru siguranta noastra.

Ne-am indreptat spre palatul Buckingham. De-a lungul parcului, era plin de protestatari care veneau de la palat. Si acum ma ia cu fiori cand imi amintesc. Cand imi amintesc de frigul crunt pe care l-am indurat si de atmosfera de acolo. Voiam sa pozam palatul. Nici o sansa. Not even one. Plin de turisti, protestatari, forte de ordine. Intr-un cuvant : plin. Andrei are o vorba. “Umarul tare” :))Pe scurt, daca e aglomerat, foloseste umarul, cotul, ce ai la indemana. Ideea e sa nu iesi invinetit din asta. Nu am reusit sa intram in curtea palatului. Portile erau inchise, fortele de ordine la intrare. Oricum nu pot sa spun ca m-a impresionat pana la “lacrimi si fiori pe sina spinarii” acest palat Buckingam. Da, este impunator, mare, cu porti aurite, etc. Dar poate atmosfera si amintirea celor petrecute mai devreme nu ne lasau sa ii vedem adevarata frumusete. It is a beauty indeed, but you must see it.

Palatul Buckingham, Casa Bukingham sau Buck House este resedinta principala a monarhilor britanici, devenind oficial palat regal la urcarea pe tron a reginei Victoria in anul 1837. Incaperile de stat folosite pentru ceremoniile oficiale si de stat, sunt deschise in fiecare an publicului lag, in august si septembrie. In aceste perioade se celebreaza “Deschiderea de vara a palatului”. 120 metri lungime, o suprafata totala de 77.000 metri patrati, camere decorate cu mobilier adus din China, camere de ceai, receptii oficiale si banchete anuale. Statistici impresionante pentru acest simbol al monarhiei britanice.

Ne indreptam spre Westminster Abbey. A doua incercare de a o vizita. Ajungem aproape la limita. Insa pe masura ce ne apropiem de poarta principala, vedem turisti care discuta cu paznicii de la intrare si se intorc deznadajduiti. Sper ca nu se intampla asta. Not again. Intrebam si noi paznicul de la intrare daca putem intra. Nu. Nu mai sunt bilete de vanzare. E sold out. Sold out! Grozav. Aveam parca o presimtire ca Westminster Abbey nu ne va lasa nici azi sa o vizitam. Poate reusim maine. Ne-am propus ca orice ar fi, o sa incercam in fiecare zi. Nu avem nimic de pierdut. Asta este. Incercam si maine. Doar acum suntem “de-ai casei”. A treia oara cand ne plimbam pe aici. Poate a patra e cu noroc. Poate.

Ne intoarcem spre metrou. Nu prea avem alternative. Dar inainte, facem o mica oprire in parcul Saint James. O multime de copii, parinti care alearga dupa copii, bunici, turisti si flori. Pomi infloriti, ciresi, magnolii, flori, veverite. Wow. O oaza din alta lume, in inima Londrei. Toata supararea cu Westminster Abbey s-a evaporat instant. Ne asezam si noi pe o banca si stam. Atat. Stam si ne bucuram de putina liniste.

Ne indreptam spre Imperial War Museum. Unul dintre cele mai impresionate muzee vizitate pana acum. Doua tunuri uriase, folosite de navele britanice in primul razboi mondial, sunt pozitionate la intrarea in muzeu. Pare promitaror. Asa si este. Ce vom vedea in interior este peste imaginatia noastra. Avioane, elicoptere, tancuri, masini, rachete. Cateva dintre obiectele expuse pe cele cinci nivele ale muzeului. Subsolul si parterul sunt dedicate primului si celui de-al doilea razboi mondial, diverse expozitii si galerii, urmand ca ultimul etaj sa fie dedicat Holocaustului. Am urcat spre ultimul etaj. Accesul este interzis copiilor si persoanelelor care sufera de boli cardiace.Ce am vazut in urmatoarea ora ne-a oripilat, frustrat si dezamagit teribil. Haine, obiecte personale ale celor care au murit in lagarele de concentrare, filme cu supravietuitori. Pereti scrijeliti si un vagon de tren in care au fost transportati peste 100 de evrei, timp de 2 zile catre lagarele de concentrare. Ma simteam atat de mica si neputincioasa sub peretii acelui vagon. In alt colt, erau masuratori pentru inaltime, grautate, marimea trunchiului si marimea craniului. Pereti intregi cu imagini ale evreilor in momentul aducerii in lagare. Dezbracati de haine, fericire, familie, stima de sine si viata. Este infiorator. Te cutremura in cel mai urat mod posibil. Unii omeni sunt monstri. Nu cred ca e nevoie sa mai descriu. Cu totii stim ce a insemnat Holocaustul.



Trei ore mai tarziu, ne indreptam spre Borough Market. Una din pietele pe care ne-am propus sa le vizitam de cand am ajuns in Londra. Situata in Southwark, este una dintre cele mai mari si vechi piete alimentare din Londra. Desi a fost mentionata prima data in anul 1276, piata se prespune ca ar exista din anul 1014. O multime de tarabe, oameni, mancare, mancare si iar mancare. Am ajuns unde trebuia. Cu siguranta. Infometati, cu dureri crunte de picioare si infrigurati ne-am plimbat printre tarabe. Am cam degustat de peste tot de pe unde aveam ocazia. Gem, branza, paine, prajituri. Cam tot ce era gratis si proaspat. Intr-un final am gasit o taraba cu niste panini dementiale. The best ever. Even better than in Italy. Ne-am retras spre iesirea din piata si am mancat. In picioare. Nu aveai unde sa stai jos. Singurele trepete erau deja ocupate de turisti care nu pareau sa se grabeasca sa plece. Dintr-o data se apropie un grup mare de turisti. Ghidul, o femeie cu o bagheta in mana si niste cartonase cu imagini din filmul Harry Potter, le povestea celor din grup ca aici a oprit trenul spre Hogwarts. “The train to Hogwarts. This is the place from where Harry Potter bought his books.” “Wow. Look there!” Inevitabil ne-am uitat si noi in aceeasi directie. Indeed. Tocmai atunci trecea un tren desupra acoperisurilor din Borough Market. Trebuie sa recunosc. Atata entuziasm, pasiune si forta in voce, mai rar. Doamna merita toate laudele.

Distrati si cu bateriile reincarcate, ne indreptam spre Tower Bridge. Construit intre 1888-1894, leaga partea de sud cu nordul Londrei. O lungime totala de 244 metri si inaltime a pilierilor de 65 metri. Podul mobil si suspendat deopotriva, este construit pe doi piloni masivi de peste 70.000 de tone de beton. Peste 11.000 de tone de otel constituie scheletul tunurilor si a traveelor. O constructie impresionanta, imbracata in granit de Cornish si piatra de Portland. Culorile actuale ale podului dateaza din anul 1977, cand podul a fost vopsit in rosu, alb si albastru in onoarea reginei Elisabeta a II-a, cu prilejul aniversarii a 25 de ani de urcare pe tron. Podul este traversat de peste 40.000 de oameni zilnic. Se pare ca City of London Corporation a impus o limita de viteza de 32 km/h si o limita de greutate de 18 tone, pentru a pastra integritatea constructiei. As putea continua la nesfarsit cu descrierea acestui mastodont. Dar exista numeroase surse care fac asta mult mai bine. Ce pot sa spun este ca Tower Bridge este intruchiparea Londrei. Londra este femeia frumoasa, mofturoasa, interesanta, eleganta, inteligenta, grabita, cu zilele ei ploioase si cu cer senin, femeia care se revolta, traieste fiecare minut in stilul ei si nu in ultimul rand nu doarme niciodata. Da, ne-a impresionat. Da, ne-am intoarce si acum acolo. Nu, nu am mai vrut sa plecam. Inca o poza. Doar una. Am vrut sa mai ramanem. Inca putin. Doar putin.

“Mind the gap.” Neil Gaiman

Author

Write A Comment