A patra zi in Londra. Cu o zi in urma ma plangeam ca vai cat e de frig, ca e gerul cel mai crunt, ca ne congelam, ca alea alea. Azi, Londra si-a luat revansa. Ne-a aratat ca poate fi si cald. Mai cald decat intr-o zi de mai. Poate motivul e ca am schimbat locatia. Nu. Nu am schimbat tara. Still London. Doar ca acum nu ne plimbam prin centru. Ne plimbam prin Windsor. Un orasel de poveste, cu lebede, palate si printese. “Si magnolii. Si tiresi (ciresi)“ vorba Mariei, fiica cea mare a Andei si lui Silviu. O papusica impreuna cu, care am hranit lebedele si am ochit fiecare magnolie din Windsor. Sa incepem cu inceputul. Ne-am trezit de dimineata si am plecat spre Windsor. Se pare ca e locatia ideala unde totul e britanic get-beget. Don’t get me wrong. Centrul Londrei are atat de multe influente externe, incat identitatea ei a fost cam stirbita. Cu exceptia monumentelor istorice. Inca de dimineata se anunta o zi calda. Foarte calda. Ajunsi in Windsor, am pornit catre castel. Anda si Silviu ne-au prezentat imprejurimile. Ei sunt deja de-ai casei, avand in vedere ca vin destul de des aici. Ne-am oprit pe un podulet peste Tamisa, am facut poze, ne-am minunat cam in fiecare minut de cat de cald poate fi si am pornit spre castel. De data asta, for real. Unul dintre lucrurile care ne-au luat ochii, pe langa maretia castelului, gazonul de un verde aprins si sutele de floricele, au fost bancutele. Da. Weird, I know. O multime de bancute, asezate in jurul castelului. Cu toate astea, nu vezi un loc liber. Se pare ca toata suflarea din Windsor si-a dat intalnire la castel. Un sirag de bancute, inconjurate de flori multicolore, iarba de un verde ireal si castelul Windsor. Pare un peisaj desprins din povesti. Asa te si simti acolo. Ca intr-o poveste cu printi si printese.

Castelul Windsor este cel mai mare si cel mai vechi castel locuit din lume. Este una dintre resedintele principale ale monarhilor britanici din Casa de Windsor, alaturi de palatul Buckingham si palatul Holyrood din Edinburgh. Casa de vacanta, sau mai bine zis palatul de vacanta al reginei Elisabeta a II-a. Una dintre cele trei resedinte ale reginei, care se pare ca ocupa si locul fruntas ca si resedinta favorita. Se pare ca aceasta constructie dateaza din parioada lui Wilhelm Cuceritorul, care a ales construirea castelului pe un teren de vanatoare saxon, deasupra Tamisei.

Faimoasele lebede de la Windsor au avut si ele parte de o sedinta foto pe cinste si au fost hranite cu maiestrie de Maria.

Patru ore mai tarziu, am decis ca e timpul sa plecam. Sa profitam din plin de penultima zi in Londra. Ne-am indreptat spre metrou, cu destinatia Green Park. De data asta a oprit. Nici urma de protest anti-Brexit. Evident ca am incercat a treia oara sa intram in Westminster Abbey. Presimteam eu ca azi ar fi ziua norocoasa. Am ajuns in fata bisericii si era cam liniste. Ciudat de liniste. Doar un grup de italieni, care ascultatu cu interes ghidul si cam atat. La poarta, erau 2 gardieni si niste oameni asteptau sa intre.

Westminster Abbey sau Biserica colegiala Sfantul Petru, este locul incoronarii si inmormantarii mai multor regi ai Angliei. Se spune ca in anii 900, un pescar pe nume Aldrich, a avut o viziune a Sfantului Petru in apropierea Tamisei. Constructia in stil gotic a fost finalizata abia in anul 1517. Desi romano-catolica initial, abatia Westminster a adoptat anglicanismul in anul 1535, calugarii fiind alungati, abatia desfiintata si veniturile confiscate de catre stat. Locul de vesnicie al lui John Dryder, Edmund Specer, William Shakspeare,
surorile Bronte si Jane Austin, John Milton si multi altii.

Pe metrou ne gandeam, ne ranzgandeam. “Daca nu reusim nici acum sa vizitam Westminster Abbey, ma iau si plec “. Hmm. Numai ca this time, it worked. Ce-i drept, cu o mica smecherie, care sincera sa fiu nu credeam ca o sa functioneze. Ne punem si noi la coada. Ma tot intorc spre Andrei si il intreb ce sa facem. Oare sa intram? O sa reusim? In fata mea, o batranica. Il intreaba pe gardianul de la intrare : “Will it last long?”. “Yes madam”. Bun. Oare ce sa fac? Imi vine si mie randul si pun acceasi intrebare. “Will it last long? Will it last more than an hour?” Gardianul se uita la mine intrebator. “What?” Grozav. Pana aici ne-a fost. Ii raspund hotarata : “Evensong.” “Aaa. It will last one hour. You may enter.” Wow. That was easy. Evensong este slujba anglicana de seara , la care pot participa toti cei care doresc sa se roage. In niciun caz turistii. Nici macar un bilet platit nu iti garanteaza accesul in biserica in timpul Evensong-ului. Nici nu indrazneam sa ma uit in spate spre Andrei. Ajunsi in biserica, nu reusim sa trecem de intrare. Suntem opriti de alt gardian, deoarece gruprul nu era inca format. Asteptam cateva minute bune. Eram fericiti ca am reusit sa intram. Stiu ca nu e frumos, dar singura varianta sa vizitam Westminster Abbey ar fi fost o alta tentativa in ultima zi. Zi in care era practic imposibil sa ajungem, avand in vedere ca dimineata devreme aveam zborul de intoarcere spre Cluj. Tin sa cred ca cele doua tentative esuate de a vizita biserica, au fost costul pentru intrarea de azi. Ni s-a dat permisiunea sa ne indreptam spre zona amenajata de langa altarul principal. O frumusete arhitecturala, care nu se poate descrie in cuvinte. Din pacate vedeam prea putin. Un culoar lung, pazit de gardieni care ne aratau pe unde sa mergem, ne cam ingradea sa vedem din tot ce inseamna Westminster Abbey. Am ajuns la altarul pricipal.Ne-am asezat pe niste scaune si am zis sa stam macar o ora aici. Nu puteam pleca in timpul slujbei. Oricum nu mai conta. Nici nu ne doream sa fim in alta parte. O batranica de langa mine, ne-a dat o carticica cu slujba. Nu se poate sa stam asa, fara sa cantam si sa citim slujba. Era oarecum ciudat pentru noi, dar prea putin conta. Andrei a avut cateva tentative de a poza interiorul. Reusite. Daca paznicul nu observa cand Andrei poza interiorul, batranica draguta de mai devreme, ne vedea si o deranja teribil ca ne tot fosneam si faceam poze.

O ora mai tarziu, am iesit din biserica, infinit mai fericiti ca am reusit sa o vizitam ai am pornit spre urmatorul obiectiv. Doua metrouri schimbate, adica 50 de minute mai tarziu, ajungem in celalalt centru al distractiei londoneze. De la o atmosfera religioasa, de piosenie, la nebunie, tatuaje, motociclisti, street food si vanzatori ambulanti de droguri. Intr-un cuvant : Camden Market. Nici nu stiu cu ce sa incep. Cered ca este unul dintre cele mai colorate, nonconformiste, complexe, artistice si agitate locuri din Londra. Pentru noi cu siguranta este. Peste 1.000 de magazine de haine, mancare, gadgeturi, cosmetice, suveniruri si multe altele. Street food cu mancaruri din toate colturile lumii, mii de turisti si curiosi care pozeaza cele mai neobisnuite cladiri vazute pana acum. Graffito dintre cele mai complexe, saloane de tatuaj, magazine de incaltaminte dintre cele mai neobisnuite. As putea continua la nesfarsit, dar cred ca pozele vorbesc de la sine.

Dupa o pauza la tarabele de street food si o mancare mexicana care ne-a cam taiat pofta de mancare pentru urmatoarele 3 zile, coboram pe un podulet. Aveam speranta ca o sa vedem faimoasele case plutitoare. Da. Am avut norocul sa pozam una. Cealalta avea un proprietar cam “fumat” si fara echilibru care confunda toaleta cu Tamisa. La intoarcere, un grup de 4 oameni isi rulau tigari cu marijuana. Cinci metri mai incolo, alt grup. Si o tinea tot asa, pana am urcat scarile spre strada principala. “Marijuana? Do you want?” ne intreaba un tip agitat in dreptul unui magazin de haine. No, thank you. Am zis ca orice e posibil in Camden Market? O zic acum. Orice. Orice iti poti imagina.

Dupa Camden Market, am decis ca avem nevoie de o pauza. O pauza de la toate nebuniile vazute acolo. Am luat metroul si ne-am oprit in cartierul Temple. Plimbari pe stradute, o multime de poze si o pauza de mancare in Temple Garden. Parculetul lor se pare ca nu accepta caini nerezidenti. Hai ca e interesant. Nu cred ca vine cineva la tine si iti cere buletinul cainelui. “Doamna, buletinul. Nu al dumneavaostra. Al lui Grivei.”. Cativa metri mai incolo, la umbra unui copac, statea intins pe iarba un barbat imbracat in costum. In pauza de masa probabil. Avea nevoie de momentul lui de comuniune cu natura. Interesanti londonezii astia.

Am ajuns si la Catedrala Sfantul Paul. Frumusetea acesteia concureaza cu cea a bisericii Westminster Abbey. Cred ca e greu de egalat. Cea mai mare biserica din Londra intre anii 1710-1962, este un simbol al rezistentei britanice. A supravietuit numeroaselor incendii si daunelor din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Turle inalte de 67 metri, un dom inalt de 111 metri, este o adevarata capodopera arhitecturala. Din pacate, cand am ajuns noi, catedrala era inchisa. Niste poze din curtea catedralei, ne-au mai alinat supararea. Excursia noastra in Londra s-a incheiat cu a doua vizita in Picadilly Circus. Stiu. Ne-a intrat la suflet si va sta pentru mult timp acolo.

“London goes beyond any boundary or convention. It contains every wish or word ever spoken, every action or gesture ever made, every harsh or noble statement ever expressed. It is illimitable. It is Infinite London.” Peter Ackroyd

“Windsor? Magnolii, tiresi, lebede.” Maria

Author

Write A Comment