E 7 dimineata si tot ce vedem e o ceata groasa si ne rugam sa nu ploua. Cinci zile vom sta in Londra. Hopefully it won’t rain. Dupa un zbor de 3 ore, cu turbulente cam jumatate din traseu, suntem obositi, adormiti si aiuriti. Am avut marele noroc sa fim gazduiti de Anda si Silviu, carora tinem sa le multumim din nou pentru tot. Revenind. De ce zic aiuriti? Well, trebuie sa ne intalnim cu Siviu la iesirea din aeroport. Chiar daca nu e la fel de huge ca si aeroportul Heathrow, aeroportul din Lutton e destul de mare si nu prea intelegem unde trebuie sa ne intalnim. Ne invartim cateva minute bune si intr-un final ajungem in parcarea corecta. O ora mai tarziu, ajungem in Horton, un orasel frumos si cochet la 10 minute distanta de cel mai aglomerat aeroprt din Europa – aeroportul Heathrow. Ne lasam bagajele si pornim spre centrul Londrei.

Dupa 20 minute de mers cu masina si alte 40 minute cu metroul, ajungem in centrul Londrei. Ce pot sa zic? Desi am fost de multe ori cu metroul, trebuie sa recunosc ca metroul londonez le depaseste pe toate. Cea mai veche retea de metrou din lume, o multime de linii superficiale si de adancime (am aflat ulterior clasificarea. Pentru noi erau o gramada de linii etajate si incalcite), legaturi si nu in ultimul rand, un trafic infernal. Cand spun infernal, trust me. I mean it. Milioane de calatori calatoresc zilnic cu metroul. Suparati, veseli, concentrati, incruntati, grabiti, toti respira acelasi aer greu si extrem de poluat. Nu vreau sa fac acum pe ecologista sau pe Greenpeace member, cause I am not one. Pur si simplu tin sa precizez ca cerul gri pe care l-am vazut in drum spre Horton, era poluare. Mda. Parea o ceata densa care am pus-o pe seama diminetii si a vremii londoneze. Well not a chance. Se pare ca aerul din unele statii de metrou este de 50 de ori mai poluat decat cel de la suprafata. If that can be possible. Which it is. Studiile arata ca nivelul de poluare din metroul londonez este atat de mare, incat o ora petrecuta aici e echivalenta cu o zi intreaga petrecuta in trafic. Asta vor confirma si gecile noastre in fiecare seara. Tot mai inchise la culoare si mai prafuite dupa o zi intreaga de vizitat Londra la pas si cu metroul.

Primul obiectiv pe lista este National History Museum. Intrarea e gratis, ca de altfel la majoritatea muzeelor din Londra. Poti contribui cu o donatie, daca doresti. Unul dintre cele mai mari muzee de istorie naturala din lume, e o cladire extrem de frumoasa, cu numeroase expozitii a caror scop e de a evidentia dependenta omului de resusele naturale. O multime de turisti, galagie si multi, multi copii, de atfel si cei mai incantati de ce vad. Like us. In holul central este suspendat scheletul urias al unei balene albastre. Se pare ca celeberul schelet de Diplodocus botezat Dippy avea resedinta in Holul Central din 1970, pana acum 2 ani. In locul lui a fost adus Hope, scheletul unei balene albastre , in ciuda protestelor londoneze de a anula aceasta manevra a muzeului. Nu stiu cum era Dippy, dar Hope e cu siguranta impunator.

Meteoriti, mamifere, pasari, all kind of vertebrates and invertebrates animals are here. Ajungem in sala mamiferelor, unde troneaza o macheta uriasa a unei balene albastre. Un minut ca sa ajungi ditr-un capat in altul al machetei. Sau zece. Asta daca sala e arhiplina, cum a si fost, in cazul nostru.

Am tinut sa ajungem in sala dinozaurilor, de atfel cea mai vizitata si faimoasa sala in randul copiilor. Nu a fost greu sa o reperam, avand in vedere ca o avalansa de grupuri si grupulete mergeau intr-o singura directie. Yes you guessed it. Way to the dinosaurs. Schelete uriase de dinozauri, cranii suspendate, dinozauri motorizati, oua de dinozauri, urme de pasi, tot ce iti poti imagina. Impresionant cat de multa pasiune este pusa in fiecare coltisor, exponat, centimetru patrat din acest muzeu. Deliciul copiilor este un T-Rex in marime naturala motorizat care se misca in permanenta si scoate niste sunete infioratoare. Atat de infioratoare (I am kidding. Nu ne-am speriat. Nu foarte…), incat un omulet din sala a inceput sa planga si se agate de vesta invatatoarei. “No. I am scared. I want home”. Out of record. Desi este doar o macheta si cu siguranta copiii sunt expusi zilnic la o multime de informatii din media si internet, mai mult sau mai putin agresive, poate ar trebui sa se limiteze accesul copiilor foarte mici in aceasta zona. My opinion.

Iesim din National History Museum si ne indreptam spre Science Museum, muzeu aflat in top 10 obiective importante si de neratat conform “n” site-uri accesate cu cateva zile in urma. La intrare, acelasi procedeu. Ni se verifica rucsacul, ne intreaba ce am vrea sa vedem si daca avem nevoie de un tur ghidat. Nu multumim. Ne descurcam. Niste turisti americani par dezorientati. Au o harta a obiectivelor pe care o tot invart si par sa nu mai plece. Vrem si noi o poza cu bicicletele suspendate de la intrare. Cinci minute mai tarziu se decid ca totusi biroul de informatii nu e intamplator plasat acolo. Unul dintre ei isi scapa manusile pe jos. Alerg dupa ei. “Sir, you dropped this. Oh, thank you very much.” Ma intorc spre Andrei si el incepe sa rada. “Esti sigura ca alea nu erau sosetele lor? :))” Great. Just great. Revenind la muzeu. Cred ca este unul dintre cele mai interactive muzee pe care le-am vizitat pana acum. Poti experimenta o multime de procese si masinarii, if you want to. Galerii dedicate masinilor cu abur, aeronauticii, telecomunicatiilor, calculatoarelor, explorarii spatiului cosmic si multe altele.

Trei ore mai tarziu, ne indreptam spre Victoria and Albert Museum. Patru secole de arta, transformate in cea mai mare colectie de arta britanica si design din lume. Asia – mobila, textile si moda, urmata de sculptura, metalurgie, ceramica si sticla si nu in ultimul rand cuvant si imagine, sunt prinicipalele categorii in care sunt impartite colectiile muzeului. Cel mai tare ne-a impresionat Biblioteca Nationala de Arta, una dintre cel mai vechi biblioteci din lume. Peste 750.000 de carti, manuscrise, schite, amprente, inclusiv caietele de schite ce au apartinut lui Leonardo da Vinci. Te simti atat de mic si neinsemnat intre miile de descoperiri si opere de arta.

Dupa o pauza de masa in curtea muzeului, am decis ca e timpul sa plecam. Deja se innoptase si aveam de mers cateva statii de metrou pana la Big Ben. Desi am decis de acasa sa il vizitam la finalul excursiei, am zis ca o ora de plimbat de-a lungul Tamisei cu London Eye in fundal, ar incheia pefect ziua. Din pacate planurile noastre au cam esuat. Am ajuns la Big Ben, dar vedeam doar ceasul. Atat. Se pare ca Big Ben e in renovare pentru nu stim cat timp. Nu prea mai conta. Ne-am plimbat pe Westminster Bridge pe muzica unui cantaret asezat turceste ce canta “Despasito”. In stanga, Tamisa reflecta cu maiestrie frumusetea London Eye-ului. In ciuda faimei sale, Londra ne-a aratat ca poate fi si romantica. No doubt.

“By seeing London, I have seen as much of life as the world can show.” Samuel Johnson

Author

Write A Comment