Doua ore si jumate de zbor, un pilot italian foarte vesel si o pancarda cu numele noastre in aeroportul din Malta. Asa a inceput prima zi din aventura noastra in Malta. Mai stiti oare ca acum cateva zile ma plangeam ca o cazare perfecta pe care am gasit-o in Malta pe Airbnb ne-a fost “suflata” de un alt internaut? Well, daca nu stiti, ati aflat acum. Cazarea noastra era ca si bookuita, numai ca nu ne-am putut decide. Drept rezultat am ramas fara ea. Dar nimic nu e intamplator. Prin urmare, am gasit alta cazare pe Airbnb, as spune net superioara celei pierdute, dar poate asta e ca sa imi alimentez ego-ul. Still, unde ne-am cazat a fost perfect. Partea si mai buna e ca pancarda cu numele noastre din aeroport apartinea proprietarului apartamentului, care s-a oferit sa ne asigure transferul de la aeroport la cazare. Asta insemnand 30 minute cu masina, fara niciun cost in plus. Mai mult de atat, ne-a facut si un tur al Marsaskalei, orasul unde am fost cazati. “The only street you need to remember. This one. The one which gets you straight to the beach. Remember. One street!” Asta ne zicea in timp ce ne facea un tur de la nord la sud al orasului. Asta insemnand cam 10 minute in total. Un orasel micut, cu privelisti superbe, barcute si romantici de toate varstele care se plimbau seara de seara pe faleza. Ne-a aratat unde putem manca ieftin, unde sunt supermarketurile si o taraba cu inghetata la cornet. “You can’t miss this one. The best ice cream from Malta”. Dupa un tur al orasului si un tur scurt al apartamentului, urmat de o sesiune de braimstorming legata de “afla parola de wifi”, am iesit sa ne plimbam. A, sa nu uit de platoul cu sandwichuri proaspete care trona pe masa din bucatarie. Cat de dragut din partea lor. Nu aveau nicio obligatie sa faca asta, but still, they did it.

Se pare ca maltezii nu au nicio treaba cand vine vorba de parcari si relaxare. Masini lasate pe partea carosabila a drumului, cu geamurile deschise, nici macar pe avarii, dar aproape de tarase ca sa poate fi supravegheate de maltezi, cat timp ei se relaxeaza la o bere. O atmosfera boema, terase pline, doua minimarketuri deschise si un SPAR la 8 kilometri distanta. Ne-am facut repede calculele de ce avem nevoie sa cumparam de mancare si am zis pas SPAR-ului. Opt kilometri distanta si deja ajungeam in urmatorul oras. Plus ca inca nu eram obisnuiti cu sistemul lor de trasport in comun. Pe masina ne tot gandeam daca am facut cea mai inteleapta alegere de a nu inchiria o masina, mai ales ca vom sta sapte zile si ca traficul nu e chiar ingrozitor precum era descris pe internet. Lucky us ca era un birou de inchirieri langa blocul nostru. Birou e prea mult spus. O curte comuna, in care un italiano vero se uita la slujba de duminica. “Hello!”, ii spunem timizi. A mai durat ceva timp sa ne raspunda. Omul trebuia sa dea volumul mai incet la telecomanda, sa o aseze pe masuta, sa se mai uite inca o data la televizor si dupa sa isi indrepte atentia spre noi. Buuun. Se pare ca o zi de inchiriat era 25 de euro, minim 4 zile si un depozit de 250 euro. Cam scump, comparativ cu ce gaseam pe net. Asa ca toata seara dupa ce ne-am intors la cazare, ne-am stors creierasii daca inchiriatul unei masini e the best option. Paranoia probabil si-a spus cuvantul azi, pentru ca ne era oarecum frica sa ne incercam norocul direct in Valetta. De ce? Nici acum nu stiu.

A doua zi in Malta

Am luat micul-dejun si am purces frumusel spre statia de bus. Evident ca hainele luate cu noi erau de la subtiri spre foarte subtiri, in conditiile in care ne asteptam la temperaturi de peste 35 de grade. Problema e ca in Malta temperaturile nu erau deloc asa. Poate un 28 de grade la soare. Si vant. Jeez, cred ca vantul asta ne urmareste din Londra. Why? But why? Oricum daca cineva avea dubii legat de cum sa testezi vremea in Malta, va putem da noi sugestii despre cum sa o faceti. Va imbracati subtire, ca doar e sezon estival, sunteti in vacanta, la sfarsit de mai, in Malta si iesiti afara. Cu fruntea sus, pieptul in fata si infruntati vantul si temperatura de afara. Nu, nu merge. Hai sa mai incercam o data. Va intoarceti frumusel in camera si mai luati o camasa sau o bluza cu maneca lunga, singura de altfel pe care ati pus-o cu voi. Ca deh, cine ar avea nevoie de bluza cu maneca lunga? Exact. Nimeni. Si iesiti din nou afara. Parca acum e mai bine. Este? Bun. Ajungem la statia de bus. Din nou. Ne dam seama ca nu am scos bani cash. Great. Ne intoarcem din nou pe straduta unde suntem cazati. La un ATM. Sa scoatem bani. Evident ca ne-am intors iar la cazare, ca parca era prea cald pentru pantaloni lungi. Pentru 3 euro, am facut alt drum. Ne-am intors frumusel in statie si am asteptat “rabdatori” busul care trebuia sa ne duca in Valetta. Partea proasta e ca autobuzele au intarzieri si cand ti-e lumea mai draga ca in sfarsit vine busul, the one and only you have been waiting for, tot ce vezi e doar un “The bus is out if service.”….Exact. In fine. Partea buna, daca se poate numi asa, e ca a venit si busul nostru. Nu era niciun “Out of service”, doar ca soferul nu avea sa ne dea rest. Aveam o bancnota de 20 de euro,la care ne-a ras in nas cand a vazut-o. Ce sa mai zicem? Nici macar doamnei din fata noastra care avea 10 euro, nu i-a vandut un bilet, pe motiv ca nu are rest. “Take another bus. Get out. I am in a hurry.” Bineee. Nu am mai zis nimic. Ne-am dat jos din bus, l-am lasat sa plece in hurry-ul lui, am traversat strada, am sarit un gardulet de la parcul de copii si am mers la un restaurant ochit din statie, pe numele lui “KILOMETRO ZERO”. Acolo, o domnisoara, care nu parea sa ii pese de “disperarea”noastra, a zis simplu: “Do you need them for the bus? It is fine. They will change you 10 euros.” I-am explicat frumos ca nu. “Yes, they will.” Nu, pentru ca si altor persoane nu le-a schimbat. “Fine!!”, a zis. Exasperata si gesticuland cu mainile in semn de disperare. Ne-a dat si monezi si o bancnota de 10 euro, numai sa plecam de acolo. Al doilea bus a fost cu succes. Ma mai gandeam in drum spre Valetta daca nu ar fi trebuit sa imi iau tenisii, dar au fost doar ganduri razlete care nu imi dadeau pace.

40 de minute mai tarziu, temperaturi tot mai ridicate, un sofer care conducea cu viteza fara sa stie ce e aia prioritate, “n” opriri mai tarziu, am ajuns si noi in Valetta. Dupa cate am patimit cu busul si schimbatul banilor, sa nu mai zic de schimbatul garderobei, am hotarat sa ne inchiriem totusi o masina. E imposibil sa vezi toata Malta la pas, prin caldura si cu busuri care nu ajung niciodata la timp. Am ajuns asadar la sediul UNICAR, de unde am inchiriat o Skoda. Micuta, cocheta, cu AC functional. Era tot ce ne trebuia. Am semnat frumusel actele, agentul ne-a dat cheia, ne-a explicat ca sambata cand o vom returna nu va fi nimeni acolo si ca vom intra singuri in curte si asta a fost. Deja, totul parea mai accesibil. Am parcat masina la intrare in Valetta, ne-am luat ochelarii si palariile de soare si am pornit in aventura noastra pe stradutele intortocheate ale Valettei. Dar niciodata nu se face treaba buna pe stomacul gol, asa ca ne-am oprit, am mancat la o terasa si am pornit sa exploram orasul. This time for real. Primele impresii pot fi sumarizate in 3 cuvinte : balcoane colorate, strazi inguste, galagie, soare, caldura si multi, multi turisti. Bine, am depasit cele 3 cuvinte promise, dar nu prea ai cum sa descri sumar Valetta. Este frumoasa, aglomerata si as spune secretoasa. De ce secretoasa? Poate datorita balconaselor cu obloanele mereu inchise, asezate in linie, parand sa susotesca si sa faca glume pe seama turistilor pierduti prin labirintul de strazi.

Nu prea as putea descrie mai mult Valetta, pentru ca ne-am hotarat brusc sa o descoperim sambata, cand aveam sa returnam masina. Asa ca am plecat spre faimosul Popeye’s Village. Fostul platou de filmare al faimosului film Popeye Marinarul din anii ’80. Un satuc cu 15 casute colorate, care mai de care mai subrede.(Asa, ca sa fiu un pic hater. Glumesc, dar multe dintre ele erau sprijinite in busteni. Nu cred ca erau parte din arhitectura.) Oricum, casutele sunt de poveste, viu colorate si ascunse strategic in Anchor Bay. Pretul unui bilet este de 15 euro pentru adulti, 12 euro pentru copiii cu varste cuprinse intre 3-12 ani si pentru pensionari. O experienta unica, care isi merita pe deplin banutii.

Cateva minute mai tarziu, am ajuns in Mdina, “Orasul tacut”. Cel mai vechi oras locuit, ocupat de fenicieni cu 4.000 de ani in urma. Fosta capitala a Maltei, pare un orasel din povesti, neatins de trecerea timpului. Strazi extrem de curate, inguste, case cu obloanele inchise, ascunse de privirile curiosilor. Icoane, statuete cu figuri religioase, leandri, muscate si pisici. Si liniste. O liniste apasatoare care te transporta in alte timpuri. Ne simteam niste intrusi si obligati parca sa vorbim in soapta. De frica sa nu deranjam pe cei de dincolo de ziduri. Ce-i drept si un semn cu “Please respect the residents”, ne-a taiat din putinul elan de a susoti pe stradute. Arhitectura medievala si baroca, case impozante si un labirint de stradute care te duc cu gandul la povestile cu Aladdin si a sa lampa fermecata. Ce poti vizita este catedrala Sfantul Paul si Muzeul Catedralei. Prea putin spus. Intregul oras este un muzeu in aer liber. Un muzeu in care m-as pierde din nou si din nou. O bijuterie perfect conservata care impune respect prin simpla prezenta. Pot spune cu mana pe inima ca Mdina a fost azi net superioara Valettei. Poate putinul timp alocat vizitarii Valettei si-a spus cuvantul, dar Mdina e cu siguranta in top 3 locuri in care ne-am intoarce.

Author

Write A Comment