A treia zi in Paris. Promit sa fiu mai detaliata decat in articolul precedent. Spun asta, deoarece e destul de greu sa faci concurenta articolelor de specialitate si filmuletelor care descriu atat de detaliat si colorat Muzeul Luvru. Sau poate e doar o justificare lame din partea mea for the last article. Don’t judge.

Ziua trei in Paris a inceput cu o vizita la Centrul Pompidou. Centrul artei moderne si contemporane in toate formele sale. O cladire neobisnuita, o arhitectura high-tech ai carei principala prioritate este fluidizarea traficului si maximizarea spatiului. Motivul prinicipal pentru care toate sistemele de acces sunt in exterior. Revistele de specialitate au scris ca intreaga cladire “a intors arhitectura cu fundul in sus”. Maybe, but it is unique in its weird way. Ultima zi cand folosim Museum Pass. Urcam scarile rulante spre etajul 1, ca sa aflam ca avem acces doar la nivelurile 3 si 5. Ne intoarcem spre scarile pe care am vrut sa urcam prima oara. Tablouri semnate Pablo Picasso, arte plastice invecinate cu design, muzica, cinematografie, carti. Sali de spectacole si cinema. Casa unei dintre cele mai mari colectii de arta moderna si contemporana din lume, alaturi de cea a Muzeului de Arta Moderna din New York. Observam un cod de culori, pe care avem sa il aflam dupa ce iesim din centru, ce inseamna de fapt. Mda. It happens. Most of the times. Ma refer la elementele functionale ale cladirii – instalatii pentru siguranta vopsite in rosu, instalatii electrice galbene, instalatii de climatizare albastre si instalatii sanitare verzi. Un curcubeu care se incadreaza perfect in tot ceea ce vom vedea. Well, arta moderna, contemporana, minimalista. Cred ca am spus totul cu aceste cuvinte. Multe expozitii cu arta minimalista. Atat de minimalista, incat vedem si “faimosul” tablou compus din trei panze complet albe, intitulat “One Summer Afternoon”, opera unui artist pakistanez Rasheed Araeen. Trei ore mai tarziu, iesim in aerul rece si umed al Parisului. Enough modern art for today.

Ne indreptam spre Catedrala Notre Dame – sediul arhiepiscopiei Parisului. Am asteptat momentul acesta de aseara, in ciuda vietatilor pe care le-am vazut. Decid sa trec peste. Doar nu o sa ratez vizita in interiorul Notre Dame-ului dintr-un motiv atat de pueril. (later edit – just seen another rat. Great. Just great. Scurtul meu moment de curaj is dead and burried.) Nu prea stim pe unde se intra in interiorul catedralei. Intrebam un agent de securitate din stanga catedralei. Ne spune ca trebuie sa luam niste bilete de ordine de la automatul din fata. Bine. Mergem la automat, alegem ora, scoatem biletele, regretam ca nu ne-am grabit la Centrul Pompidou si ne asezam la coada. Urmatorul tur este peste o ora. Ultimul a intrat acum 10 minute. Dar stai. E tur. Dar nu vrem tur ghidat. Mergem din nou la nenea din fata cozii. “But if we want to visit the cathedral, without a guide, can we? Yes, of course. Why didn’t you say so?” Mda, omul are dreptate. De ce nu am zis asa? Ca vrem doar sa facem poze si sa o vizitam in stilul nostru. Partea si mai buna e ca intrarea e gratis. Oricum nu plateam nimic extra, but just saying. Facem primul pas in catedrala si tot ce putem spune e wow. E uriasa. Inalta, intunecoasa, impunatoare, o adevarata opera de arta. Nu este nici cea mai inalta, mare sau veche catedrala din lume, dar pentru noi cu siguranta este. Constructia catedralei a inceput in anul 1163, pe locul unui lacas de cult dedicat Sfantului Stefan, pana in anul 1345. O cladire uriasa, cu doua turnuri de 69 metri inaltime, este cea mai intunecata catedrala gotica, a carei aer sobru este dat de lumina filtrata prin vitraliile Rozei de Nord. Cele trei roze ale catedralei sunt adevarate opere de arta. Vitralii uriase de o frumusete greu de descris.

In interior este o expozitie destul de impresionanata intinsa pe cativa metri. O macheta uriasa ce cuprinde viata in zonele rurale ale Parisului de odinioara. Oameni, cladiri, natura in toate formele ei, realizate atat de detaliat si cu atata rabdare, incat ti-e jena sa nu te apropii prea mult de macheta, sa nu invadezi spatiul personal al artistului. Artistul e un francez la varsta a doua, extrem de vesel si calm, care nu pare deloc intimidat de prezenta turistilor si blitzul aparatelor de fotografiat. Isi face treaba in liniste, fara graba. Pare ca e in alta dimensiune. Doar el, cu uneltele de sculptat, oamenii in miniatura si aerul impunator al catedralei. Stam cateva minute bune si il filmam. Totul este atat de detaliat realizat, incat pare un film.

Iesim din catedrala, atat de incantati de ce am vazut, incat nu credem ca ceva ar putea sa egalizeze Catedrala Notre Dame. La iesire ne intampina un sir lung de cativa metri de turisti nerbadatori sa viziteze catedrala. Lucky us. Si noi care ne gandeam cu 2 ore in urma ca suntem ghinionisti ca am ratat turul ghidat. Funny.

Ne indreptam spre Sainte-Chapelle. Aflata in Patrimoniul Mondial UNESCO, capela a fost construita la cererea Sfantului Ludovic, pentru a adaposti un fragment din Sfanta Cruce, Cununa de Spini si alte relicve religioase. Capela de jos este dedicata Sfintei Fecioare Maria si deserveste suport capelei de sus. Interiorul e plin de turisti, parand destul de inghesuit, in ciuda inaltimii considerabile de 7 metri. Filmam putin interiorul si decidem sa urcam la etaj. O scara extrem de ingusta, circulara care nu se mai termina. Sper doar sa nu coboare alti turisti. Cineva va trebui sa se intoarca. Oricum “efortul” a meritat. Din plin. Cel mai frumos interior pe care l-am vazut pana acum. Doar vitralii uriase de jur-imprejur. Capela de sus era accesibila doar familiei regale si personalului regal. Zidurile sunt suprimate in totalitate si inlocuite de 15 vitralii uriase care ofera cea mai frumoasa lumina ever. Fiecare stalp dintre vitralii are o statuie a unuia dintre cei doisprezece apostoli. 1.134 de scene pictate pe o suprafata de sticla de 618 metri patrati. O adevarata Biblie in imagini, care te inconjoara in cel mai frumos mod posibil. Cele mai vechi vitralii din Paris sunt si cele mai frumoase. No doubt.

Greu sa faci un clasament al obiectivelor din Paris. Foarte greu. Cel putin pentru noi. Iesim din Saint-Chapelle si ne indreptam spre Pantheon. 40 de minute mai tarziu, dupa cateva opriri, poze, “wow”, “wowww” si alte croissante, ajungem la destinatie. Mausoleul asezat pe muntele Ste-Geneviève, in apropiere de Universitatea Sorbonna si de Gradinile Luxembourg , a fost construit la sfarsitul secolului XVIII, ca o biserica dedicata Sfintei Geneveva. In prezent adaposteste ramasitele pamantesti ale unor personalitati franceze. 73 de personalitati inmormantate la Pantheon, conform statisticilor din 2015, printre care Victor Hugo, Voltaire, Emile Zola, Marie Curie, Louis Braille, Lazare Carbot, Jean Lannes si multi altii. O cladire impozanta, inalta de 83 de metri, a carei constructie a durat 33 de ani. In centrul cladirii este pendulul Foucault, ancorat in tavan. Un pendul cu masa de 28 de kilograme, suspendat de un fir inextensibil cu o lungime de 70 de metri. In timp ce el oscileaza pe plan vertical, Pamantul se roteste sub el, la latitudinea Parisului cu 11°19′ pe ora. Un experiment interesant, care si dupa mai bine de 160 de ani, atrage in continuare curiosi.

Avem dureri crunte de picioare si a inceput si ploaia. And it got colder. It’s getting better and better. E ultima zi in care mai putem folosi Museum Pass-ul, asa ca facem rapid o lista cu cele mai importante muzee, care ar mai fi deschise. And the winner is Quai Branly – Jacques Chirac Museum. Inaugurat in anul 2006, ansamblul are o suprafata de 40.600 metri patrati, impartiti in patru cladiri. Denumit si “Muzeul artelor primare”, Muzeul Quai Branley a carei denumire a fost data dupa cheiul Branley, unde este asezat, este mostenirea culturala a fostului presedinte Jaques Chirac. 30 de minute mai tarziu, ajungem la o cladire uriasa, cu pereti visinii, ascunsa in semiintuneric. Paznicul de la intrare ne verifica rucsacul si suntem lasati sa trecem mai departe. Problema e ca nu gasim intrarea principala. Nici un semn, nimic. Ne intoarcem spre poarta de la intrare si paznicul ne face semn sa mergem tot in fata. Suntem in directia corecta. Cinci minute mai tarziu, vedem niste talpi lipite pe asfalt, care duc spre intrarea principala in muzeu. Cel putin asa credem. La receptie, un grup de 5 francezi pusi pe sotii ne intreaba de mai multe ori daca sigur la Jacques Chirac vrem. Pai nu aici suntem? La Jacques Chirac. “Yes, yes you are right. Go ahead. You must go there.” Not funny. In stanga era intr-adevar o domnisoara care ne-a verificat documentele si ne-a aratat intrarea. Well, aici jocul se schimba. O ascensiune pe un rau. O descriere cu sens figurat al drumului pana la galerii. Un drum circular, o podea alba cu litere proiectate intr-un mod haotic, muzica tribala si intuneric. Pare promitator. Ajungem in Oceania. Ne dam seama dupa culoarea rosie care apare si pe ghidul primit la intrare. Este atat de frumos. Totul e invaluit intr-o culoare rosie, muzica in surdina, masti, cranii, arme, vesminte traditionale. Pentru cateva ore ne simtim pe alt taram. Pentru ca asa si este. Atmosfera din muzeu ne plimba pe patru continente intr-un ritm halucinant. De ce zic asta? Sunt o multime de galerii cu mii de exponate a artei etnografice din toata lumea. E greu sa te concentrezi pe unul singur, pentru ca in permanenta, in oglinda te asteapta un altul. Alta civilizatie, alta cultura, alta lume. Suntem coplesiti. Am uitat si de oboseala si de frig. Aici suntem izolati de Paris. Suntem cu sute de ani in urma, pe taramurile Asiei, Oceaniei, Africii si Americii. Si nici nu am vrea sa fim in alta parte.


“If you don’t know history, then you don’t know anything. You are a leaf that doesn’t know it is part of a tree.” Michael Crichton

Author

2 Comments

  1. Foarte fain articolul. Demult am vrut si eu sa vizitez Parisul. Poate am sa o fac acuma 🙂

    • Andrada Reply

      Multumim :).Da, don’t wait anymore. E un oras mult prea frumos sa nu il vizitezi macar o data 🙂

Write A Comment