Skip to content

Paris – first day

Paris, mon amour. Am ajuns in Paris. In sfarsit. Am asteptat vacanta asta mai mult decat oricare alta de pana acum. Si bine se spune. Cand iti doresti ceva extrem de mult, nu doar ca se intampla, dar mai trebuie sa si platesti un pic pentru asta. Am gasit niste bilete de avion foarte ietfine prin Wizz Air, in urma cu 2 luni. E prima oara cand luam bilete cu atat de mult timp inainte. Pentru noi cel putin, pare foarte mult, avand in vedere ca in celelate cazuri luam biletele cu o saptamana inainte. Cazarea a fost tot prin Airbnb. Revenind la cele scrise mai sus. Am “platit”un pic pentru vacanta asta. Cu 3 ore inainte sa plecam spre aeroport, molarul meu a decis ca e cazul sa ramanem acasa. Ca Parisul mai poate astepta. Well, not today my friend. Am ajuns la Urgente, la ora 1 noaptea dupa o serie de tentative esuate de a gasi un cabinet stomatologic deschis non-stop. Cea mai urata experienta pe care am avut-o pana acum, din punct de vedere medical. Domnul doctor X (prefer sa nu ii mentionez numele, nu pentru a ii proteja identitatea, ci pentru ca pur si simplu un asftel de medic nu merita mentionat), m-a tratat mai rau decat as putea descrie. Am iesit de acolo cu un gust amar si am refuzat sa mi se faca orice fel de procedura stomatologica. Prea mare riscul de a ma alege cu diverse infectii si cu alti dinti rupti. Da, a reusit sa imi rupa o parte din molarul in cauza. Andrei era in sala de asteptare si primul lucru pe care l-am putut spune a fost “Sa plecam de aici. Isi bat joc de oameni.” Am ajuns la o farmacie non-stop si am trait tot concediul cu Ketonal Forte la 12 ore. Singurul care imi calma durerile groaznice de molar. Asta este. Oricum frumusetea Parisului m-a ajutat sa uit de durere. In mare parte.

Dupa 4 ore de umblat noaptea prin Cluj si pregatiri pe fuga, am ajuns la aeroport. Evident ca am avut alte dureri atroce in timpul zborului, dar am ajuns intr-un final in Paris. Aeroportul Beauvais, un aeroport micut, pentru zboruri economice. Am iesit din aeroport si primul lucru care ne-a izbit, a fost frigul. Rectific. Gerul crunt. Doamne cat putea fi de frig. Era un vant puternic si temperaturi cu mult sub temperaturile din tara. Evident ca ne-am imbracat gros, dar la asta nu ne asteptam, in conditiile in care verificasem prognoza meteo cu cateva zile in urma. Asta e acum. Nu prea ai cum sa controlezi totul. Am intrebat la ghisee de unde putem lua bilete pentru autobuzul care mergea spre Paris. “Yes.,You go out and turn to the left”. To the left nu era nimic. O parcare goala si niste semne de circulatie. De fapt left-ul era right. Am ajuns la ghiseu si nu era nimeni. Nimeni la coada, nimeni la casierie. Gol. Dupa cateva minute de stat in frig, in sfarsit a venit o frantuzoaica foarte draguta care ne-a vandut biletele. Un bilet costa 17 euro de persoana, pentru un drum de 2 ore pana in Paris. Am ajuns la fix la autobuz, pentru ca deja era full de turisti. Infrigurati, galagiosi, romani, francezi, englezi si nemti. Cam asta vedeam in jurul nostru. Ne-am ocupat locurile, ne-am pus centurile de siguranta si am pornit. In spatele nostru era un cuplu de englezi aflat cam la varsta a doua. La inceput nu ii bagam in seama. Ne uitam pe geam si eram oarecum ingroziti si dezamagiti de vremea urata de afara. Era lapovita, aglomeratie pe sosea si batea si vantul pe deasupra. Just perfect. Dupa o ora, au inceput tot felul de fosnete si discutii tot mai aprinse in spatele nostru. Cuplul din spate era extrem de nehotarat. Doamna avea o harta pe care o tot invartea, impacheta si despacheta. Nici nu mai stiu. Am pierdut sirul la un moment dat. II explica in continuu sotului ei ca trebuie sa ajunga in partea de NE a Parisului. “What is it so difficult for you to understand? We must go there.” Se enerva ca nu nu are ochelarii de vedere si ca lupa ei nu o ajuta la nimic. El era total plictisit. Mai spunea un “Okay. But are you sure? I don’t reme…” Nu reusea sa termine ce avea de zis, pentru ca ea incepea din nou. Ca nu o ajuta, ca nu vrea sa ii citeasca ce scrie pe harta, ca nu stie ce metrou sa ia, ca asta i-a spus prietena ei. Sa mearga spre NE. Asta am auzit in ultima ora : “NE. There. See?”

Dupa 2 ore pline, am ajuns in sfarsit in statia Porte Maillot. Eram cam dezorientati. Nu stiam daca sa ne adapostim undeva sa mancam ceva cald, sau sa mergem spre centru. Evident ca stomacul dicteaza in astfel de situatii. Ne-am indreptat spre¬†Palais des congr√®s de Paris. Un urias centru comercial si centru de conventii si diverse expozitii. Am mancat niste sandwichuri pe care nu au vrut sa le incalzeasca. Expresia bucatarului a fost una de groaza. Nu exagerez.” No way, you can’t heat these.” Si facea semne din cap ca nu si nu. Sa ne luam gandul. Asta am si facut. Eram prea infometati sa ne mai pese in acel moment. Am mancat, ne-am plimbat putin prin mall, nu de placere, dar pentru ca nu gaseam toaleta. Era la subsol. Pardon la etajul -1, iar noi eram la primul etaj. O prima impresie din scurtele interactiuni cu francezii, este ca sunt extrem de respectuosi si manierati. Si eleganti. Foarte eleganti. Ne simteam ca si niste homeless, in comparatie cu ei. Am zis ca totusi e normal. Doar suntem intr-un centru de conventii. Oamenii sunt imbracati office, au un anumit comportament, tinuta etc. Dar urmatoarele zile petrecute in Paris mi-au confirmat prima imagine. Sunt manierati, extrem de eleganti si politicosi in orice context.

Dupa o pauza binemeritata de 3 ore, ne-am luat in sfarsit inima in dinti si am hotarat sa dam piept cu frigul crunt de afara. Doar suntem in Paris. Am venit sa il descoperim, nu sa stam ascunsi in mall. Ne-am imbracat si cand sa iesim, ploua. Pardon, turna. Partea proasta e ca avand aparatul de fotografiat la gat, nu prea aveam cum sa il protejez. Umbrela era mai mult de forma, avand in vedere vantul puternic. Am mers pana la urma la o farmacie din mall, am cumparat o plasa si am bagat aparatul in plasa, am legat-o si asa m-am plimbat prima zi prin Paris. Cu ruscacul in spate, umbrela in mana si plasuta la purtator. Era doar ora 1 dupa-amiaza si mai aveam 5 ore pana cand ne puteam indrepta spre cazare. Da. Jean-Baptiste, cel care ne inchiriase apartamentul pe Airbnb, nu putea sa ne dea cheile mai devreme, deoarece era la job. Asa ca ne-am plimbat 5 ore cu rucsacurile in spate.

Am pornit spre Arcul de Triumf. Norocul nostru ca eram destul de aproape. 2 kilometri mai tarziu, am ajuns in sfarsit la Arc. Era de departe printre cele mai frumoase obiective vazute pana acum. Desi ploua, am inchis umbrela, am renuntat la glugi si am facut poze. Frumusetea lui nu poate fi stirbita de nici un vant sau vreme oricat de rea. Am coborat in pasajul subteran si am ajuns exact sub Arc. Nu pot sa spun decat ca toata durerea si frigul au trecut. Timpul se opreste in loc si nu poti decat sa iti tii respiratia. Este atat de frumos. Jos, la Mormantul Soldatului Necunoscut, erau coroane, candele aprinse si o flacara care se pare ca este in permanenta aprinsa. Pe mormantul lui este scris “Aici zace un soldat francez care a murit pentru patrie 1914-1919”. Mandria poporului francez (alaturi de Turnul Eiffel), a fost comandata de Napoleon Bonaparte in anul 1806 si realizata 30 de ani mai tarziu. Originea lui este intr-un discurs pronuntat de Napoleon, dupa batalia de la Austerlitz “Va veti intoarce acasa sub arcuri de triumf.” Cu o inaltime de 50 de metri, adaposteste in interiorul sau, numele a 558 de generali care au decedat in timpul luptelor mentionate pe ziduri. Atat de multa istorie, arhitectura impresionanta si o senzatie apasatoare. Un monument care pastreaza in cel mai frumos mod posibil, memoria celor pierduti.

Am hotarat sa urcam in Arc intr-una din zilele urmatoare. Aveam nevoie de Paris Museum Pass, un abonament in valoare de 48 de euro pentru 2 zile, (sau mai multe zile, in functie de preferintele si bugetul fiecaruia) care include accesul la peste 50 de muzee si obiective turistice din Paris si extremitatile acestuia. Ne-am indreptat spre Turnul Eiffel, hotarati sa il vedem pentru prima oara. Macar putin, de la distanta. In drum spre turn, ne-am oprit la un restaurant. Eram prea infrigurati sa ne mai plimbam. Am decis sa facem o pauza pentru un ceai si ceva dulce. Ne-am asezat in sfarsit langa un geam, ne-am dat jos gecile, fularele, caciulie si ne-am instalat in sfarsit. Cand ni s-a preluat comanda – 2 ceaiuri si cheesecakes, chelnerita a zis ca trebuie sa ne mutam la cafenea. Ca asta nu e un meniu de restaurant si ca trebuie sa ne mutam. Evident ca nu am fost prea incantati. Eram rupti de oboseala si nu vroiam decat sa fim lasati in pace sa ne bucuram de putinele minute de pauza la caldura. Ne-am luat toate lucrurile si ne-am mutat. A venit un alt chelner si ne-a luat comanda. Am comandat doar 2 ceaiuri. La 5 minute, a venit alta chelnerita cu cheesecake. Ne intreba intr-o engleza frantuzeasca (20% engleza si 80% franceza) daca sigur nu am comandat cheesecake. Nu domnisoara. Colegul dumneavostra ne-a preluat comanda. Doar 2 ceaiuri. Atat. Bine. A luat farfuriile si a plecat. 2 minute mai tarziu a venit prima chelnerita, cea care ne-a mutat in cafenea, cu cheesecake-urile. Ne vorbea mai mult in franceza. Am zis ca vrem doar ceai. Nu o prea interesa. A trantit farfuriile pe masa si a plecat. Mda, exceptia pe care am vazut-o in toate zilele in Paris. Singura situatie in care ne-au tratat mai urat, daca se poate spune asa, avand in vedere cat de civilizati sunt francezii.

Dupa cateva minute bune de mers, am ajuns la Turnul Eiffel. In apropiere de Pont d’Iena, am vazut Turnul Eiffel pentru prima oara. The most beautiful. Da, Arcul de Triumf a fost detronat in mai putin de o zi. Am pasit pe pod si pe masura ce ne apropiam, zambeam tot mai tare si tot ce puteam spune era “Wow, wooowww. Cat de frumos este.” Zecile de poze vazute pe internet nu au cum sa egaleze frumusetea acestei constructii. 324 de metri inaltime, o constructie din otel care nu e doar imaginea Parisului, dar si cel mai frumos lucru pe care l-am vazut vreodata si pe care nu il vom uita.

“Paris is always a good idea.” Audrey Hepburn

Published inFranta

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *