Ultima zi in Paris. Well, penultima daca e sa luam in considerare 7 ore din ziua urmatoare, pline de alergaturi, schimbat de busuri si alte peripetii pana la imbarcarea in avion. But, that’s another story. A short one. πŸ˜‰ Ultima zi in Paris, dar cea mai frumoasa. O zi care ne va ramane intiparita in minte mult timp de acum incolo. O descriere impopotonata, dar exact ce trebuie in contextul dat. Fara Museum Pass, fara planuri greu de realizat (ma refer la planuri marete de a vizita cate 5 muzee pe zi, which is impossible. Like really), fara ploaie. Doar locuri ireale si epoci de mult apuse. Palatul Garnier, palatul Versailles si of course Turnul Eiffel. Save the best for last. Lista e destul de cuprinzatoare, dar we did it. In the end.

Palatul Garnier sau Opera din Paris a fost o decizie luata dupa ce am vizitat muzeul Luvru. Am vazut macheta cladirii si am zis “We must see it. No matter what.” Zis si facut. De abia asteptam sa ajungem. Prima pe lista. Si totusi a doua in top 5 minunatii din Paris. First one is Eiffel Tower. Nu poate fi surclasat de nimic. O ora de mers cu metroul mai tarziu, am ajuns pe Rue Auber. Vedem cladirea operei de la distanta. O cladire urasa, impunatoare, o adevarata bijuterie arhitecturala. Denumita de multe ori Opera din Paris, este desemnata Opera Garnier, de la construirea Operei Bastille in anul 1989, dupa numele arhitectului Charles Garnier.
Conform statisticilor, este cea mai faimoasa opera din lume. O cladire care descrie atat de bine eleganta pariziana, bunul gust, opulenta si maretia celui mai sofisticat si elegant oras din lume. La intrare, acelasi protocol ca de altfel la toate obiectivele din Paris. Ne sunt controlate rucsacul si buletinele. E doar parterul cu ghiseul de bilete si deja e alta lume. Cam atat putem zice. Marmura everywhere, candelabre uriase, statui. Eleganta si opulenta all together. 11.000 mp, 73.6 metri inaltime, peste 20 de sculptori, 9 pictori, un candelabru central cu o greutate de 8 tone. Un singur cuvant. Grandomanie. Cam asa ar putea fi descrisa Opera Garnier. O lume de basm, care te transpune in alte timpuri si taramuri.

Fotografiem minute bune scara ceremoniala principala a operei. Marmura alba, detalii fine la fiecare pas, scari care te duc spre Grand Foyer. Foaierul principal cu o inaltime de 18 metri, este sala care gazduieste societatea pariziana. O descriere cat de cat decenta e pointless, asa ca las pozele sa vorbeasca de la sine.

Trei ore mai tarziu am iesit din Opera Garnier. Am mai fi stat cel putin o jumatate de zi, dar era deja mult prea dubios pentru niste francezi care venisera probabil pentru un spectacol, avand in vedere imbracamintea lor, sa mai vada alte cateva ore, 2 turisti care stau jos pe scari si fac poze la fiecare coltisor. Greu de zis daca erau sau nu acolo pentru un spectacol. Parizienii sunt eleganti all the time, asa ca who knows. (Yes, getting obsessed with Parisians.)

O ora mai tarziu, ajungem in Versailles. Alte 15 minute de mers pe jos si in sfarsit vedem intrarea principala catre palat. Unul dintre cele mai mari si opulente castele din lume. Parca privim coperta stilizata a unei reviste frantuzesti. Cuvantul de azi este “opulenta”. Aflat pe lista Patrimoniului Mondiat UNESCO, este un simbol al monarhiei absolute adoptate de Ludovic al XIV-lea. Cu greu reusim sa ne luam bilete. Intram in prima cladire, unde este si semnul “Tickets”. Ajungem in ultima incapere, ca sa aflam ca trebuie sa ne intoarcem. Un labirint de camere, parchet vechi, tavane inalte, oglinzi uriase, multi turisti. Cam asta e prima impresie. Ne cumparam in sfarsit biletele de la un automat si iesim afara in curte. Urmeaza vechiul ritual : bilete checked, bagaje checked si ” Enjoy! You should hurry! The museum closes in one hour” Hmmm. Great . Just great. Ce putem sa facem? Facem un tur destul de rapid, pentru ca deja se da semnalul inchiderii. Nu prea am avut noroc cu Palatul Versailles. Esentialul de vizitat – checked, fotografiat in liniste, fara graba – not checked. Cel mai mult timp a fost dedicat Salii Oglinzilor, de altfel atractia principala a palatului. 350 de oglinzi, o lungime totala de 800 de metri, 84 de candelabre, este camera in care a avut loc semnarea Tratatului de la Versailles. Putere si eleganta aristrocrata care vibreaza si in prezent.

Ne intoarcem din Versailles o ora mai tarziu. Obositi, infrigurati dar hotarati sa urcam in Turnul Eiffel. Ultimul obiectiv al vacantei noastre. Am asteptat momentul de cand ne-am cumparat biletele de avion. Definitely the best hour to visit it. L-am vazut in ultimele zile ascuns printre cladiri, prin ceata, de la distanta, dar e prima oara cand suntem aici. Sub turn. E cele mai frumos obiectiv. By far the most beautiful one. O multime de vanzatori ambulanti cu sute de turnuri in miniatura. Toate culorile, dimensiunile si tehnicile de invaluit turistii. “Five for one euro. Look, you’ll make a beautiful present to your girlfriend. No, thank you.” Nici nu te poti uita spre marfa, ca iti “tin companie” pana la controlul de securitate. Asteptam sa intram. Auzim si limba romana in spatele nostru. Prima oara dupa 4 zile. That’s a record. Ajungem in sfarsit in perimetrul amenajat in jurul turnului. Il fotografiem si filmam minute intregi, pana ni se face mult prea frig sa mai stam pe loc. Vantul bate incredibil de tare si temperatura cu siguranta a scazut cu cel putin 3 grade. Sa urcam in turn. Now it’s the moment to do it. Well, coada de asteptare era uriasa, frigul tot mai intepator. Am renuntat cu greu la a mai urca in turn. Erau si curajosi, sau mai degraba inconstienti care urcau pe scari. Am plecat cu o strangere de inima de acolo, dar totusi, infinit mai fericiti ca am vazut Turnul Eiffel de aproape. Am plecat spre statia de metrou, intorcandu-ma cat puteam de des sa ma mai uit inca o data si inca o data la turn. The best view ever, a carei frumusete nu poate fi descrisa in cuvinte sau surprinsa in poze.

Ne-am intors la cazare. Obositi, visatori si cu planuri marete de a ne intoarce de cel putin 2 ori in Paris. Ne asteapta o zi plina. La ora 3 dimineata am iesit din bloc semi-adormiti si infrigurati. Am schimbat trei trolee ca sa ajungem in Porte Maillot de unde urma sa luam autobuzul spre aeroport. Metroul nu era deschis la ora asta. Cativa oameni, probabil navetisti si atat. Liniste. Linistea dinaintea furtunii. Am intrebat niste politisti unde gasim automate de bilete. Eram presati de timp si inca nu aveam cumparate biletele de troleu. Unul dintre politisti, a venit cu noi la automatul de bilete, ne-a urat drum bun si la final ne-a spus sa ne ascundem camera, telefoanele si bunurile de valoare pentru ca cei pe care ii vedem in statie, de obicei “actioneaza” in astfel de conditii. Dimineata, turisti dezorientati. Cam pe asta se bazeaza hotii de buzunare din spusele politistului. Daca pana acum nu ne faceam prea multe griji din aceasta cauza, acum eram ingroziti. In trolee eram cu mainile pe aparatul foto, ne verificam continuu daca avem toate lucrurile la noi si multa, multa paranoia. O ora mai tarziu am ajuns in Porte Maillot de unde am luat autobuzul catre aeroport. Inainte sa pornim, o multime de masini de politie cu semnale luminoase, goneau grabite spre centrul Parisului. Andrei ma intreaba ce se intampla. Nu stim nimic. Probabil niste interventii de rutina. Ajunsi inapoi in tara, avem sa aflam ca protestele vestelor galbene au blocat Parisul.

Toate peripetiile si vremea mai putin prietenoasa nu au stirbit cu nimic frumusetea Parisului. Paris is always a perfect destination, no matter what.


“I am going to enjoy life in Paris I know. It is so human and there is something noble in the city… It is a real city, old and fine and life plays in it for everybody to see.”Β  Katherine Mansfield

Author

Write A Comment